Home
>Programe
> Ghidul Solicitantului Dezvoltarea unei rețele pentru tineret care să furnizeze servicii personalizate și de calitate tinerilor, cu precădere din categoria NEETs-relansare 202577.201.758,00 EUR
Ocupare
Programul Educație și Ocupare
Nedefinit
Activitatea 1 Dezvoltarea unei rețele pentru tineret care să furnizeze servicii personalizate și de calitate tinerilor cu precădere din categoria NEETs (activitate relevantă și obligatorie) Se are în vedere: ❖încheierea de parteneriate între Serviciul Public de Ocupare și furnizorii de servicii de tineret publici sau privați (centre/cluburi de tineret sau alți actori relevanți) inclusiv dezvoltarea unor echipe mobile mixte sub coordonarea Serviciului Public de Ocupare, formate din specialiști ai serviciilor publice din domenii precum servicii de tineret, consiliere/ocupare, educație/formare, asistență socială sau de sănătate, care să faciliteze furnizarea serviciilor pentru tineri la nivel de teritoriu/zonă/regiune sau grup de tineri. În cadrul parteneriatelor propuse, SPO va avea un rol activ cu precădere în oferirea serviciilor personalizate de informare, consiliere, profilare, management de caz și orientare în carieră; ❖extinderea ariei de intervenții pentru tineri prin implicarea și sprijinirea centrelor de tineret/ cluburilor de tineret și a furnizorilor de servicii de tineret publici sau privați/alți actori relevanți pentru furnizarea de măsuri care sa faciliteze tranziția pe piața muncii și prevenirea apariției situației de NEETs, cum ar fi: dezvoltarea de competente transversale, sociale, civice, instruire pentru utilizarea tehnologiei moderne etc; ❖asigurarea lucrătorilor de tineret la nivelul partenerilor implicați, inclusiv prin formarea acestora pentru a oferi sprijin personal și pentru facilitarea activităților interactive bazate pe învățarea din experiență pentru a pregăti tinerii pentru o mai bună integrare socială, precum și pentru angajare; ❖înființare de centre/cluburi de tineret – spații sigure pentru tineri în care se realizează activități de învățare nonformală, voluntariat, civice, culturale etc; ❖informări si campanii cu privire la prevenirea consumului de alcool si droguri. Se va acorda o atenție deosebită întăririi componentelor de outreach și mobilitate, prin finanțarea cu prioritate a centrelor mobile de tineret. Vor fi punctate suplimentar proiectele care vor include un plan de outreach, respectiv un calendar orientativ de deplasări regulate ale echipei mobile în zonele rurale sau în comunitățile mici/mărginașe. Activitatea 2 Furnizarea de servicii pentru tineri (activitate relevantă și obligatorie) Se are în vedere implementarea de activități de: ❖activități/servicii de identificare a tinerilor în vederea activării lor și înregistrării la ANOFM, şi, după caz, furnizarea de servicii personalizate de informare, consiliere, management de caz și orientare în carieră; ❖activități pentru dezvoltarea de competențe transversale și de implicare proactivă vizând teme, precum: învățarea nonformală; mediu și educație ecologică/ competențe „verzi” pentru economie si societate; cetățenie activă, educație civică și democrație participativă; educație pentru un stil de viață sănătos și activ, stagii de voluntariat național și internațional, inclusiv prin programe de tip „Tânăr voluntar”, schimburi interculturale internaționale de tineri; artă și cultură; ❖activități cultural educative având drept scop implicarea tinerilor in comunitate/societate (ateliere de lucru, de creativitate, dezvoltarea competențelor sociale, civice, instruire pentru utilizarea tehnologiei moderne, sesiuni de educație digitală, de management al carierei, de comunicare și muncă în echipă. N.B: ❖Solicitantul și partenerii trebuie să își asume prin Cererea de finanțare o sustenabilitate a serviciilor pentru tineri în cadrul rețelei de cel puțin 6 luni de la finalizarea proiectului. Asigurarea sustenabilității presupune menținerea ocupate a posturilor de lucrători de tineret pentru minim 6 luni de la finalizarea proiectului la aceiași normă de lucru ca și pe perioada de implementare. ❖In vederea asigurării spatiilor necesare pentru implementarea serviciilor pentru tineret, în limita de flexibilitate de 15% a cheltuielilor de tip FEDR, se pot realiza mici amenajări, reparații, renovări, reparații urgente ale spatiilor destinate implementării serviciilor pentru tineret. In cazul în care sunt incluse în bugetul proiectului cheltuieli de mici amenajări/reparații/renovări urgente ale spatiilor utilizate în implementarea serviciilor sociale, solicitantul/partenerii trebuie să păstreze destinația spațiului ce a beneficiat de micile amenajări/reparații/renovări urgente pe perioada implementării sprijinului și pe perioada de sustenabilitate asumată, de cel puțin 5 ani de la finalizarea proiectului. ❖În cazul în care proiectul prevede derularea de programe de formare profesionala pentru lucrătorii de tineret sau pentru tineri acestea se pot derula în conformitate cu prevederile OG nr.129/2000 privind formarea profesională a adulților sub formă de programe de formare de tip inițiere/specializare/perfecționare/competențe-cheie cu recunoaștere națională sau cursuri de formare profesională neautorizate. În cazul în care se organizează cursuri de formare profesională, altele decât cele cu recunoaștere națională, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, solicitantul are obligația de a încărca în sistemul informatic MySMIS2021+, o dată cu Cererea de finanțare, Metodologia de organizare a acestor cursuri de formare. Metodologia de formare profesională, alta decât cea pentru formarea profesională autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, trebuie să prezinte elementele esențiale ale procesului de formare profesională și anume: ❖Modalitatea de derulare a programului de formare profesională ❖Numărul de ore de formare detaliat pe componenta de teorie și pe componenta de pregătire practică (dacă este cazul) ❖Modalitatea de organizare a procesului de evaluare și certificare a participanților la programul de formare. În vederea fundamentării fiecărui program de formare propus spre finanțare, în Cererea de finanțare se va fundamenta modalitatea în care programul de formare profesională răspunde nevoilor de competențe identificate. Această fundamentare trebuie să fie bazată pe informații clare și certe furnizate pe baza unei analize de nevoi. În cadrul Cererii de finanțare se vor prevedea mențiuni clare despre numărul de persoane ce vor parcurge fiecare program de formare profesională.
8 ianuarie 2026 la 00:00
8 aprilie 2026 la 16:00
centru, nord-vest, sud-vest-oltenia, vest, nord-est, sud-est, bucuresti-ilfov, acoperire-nationala
**Buget UE:**
77.201.758 EUR
Informații suplimentare despre apel regăsiți [aici](https://mfe.gov.ro/peo-ghidul-solicitantului-dezvoltarea-unei-retele-pentru-tineret-care-sa-furnizeze-servicii-personalizate-si-de-calitate-tinerilor-cu-precadere-din-categoria-neets-relansare-2025-2/)
Pașii colaborării noastre
Consultanță inițială
Discutăm despre nevoile tale financiare și identificăm cele mai potrivite soluții.
Analiză și strategizare
Evaluăm situația actuală, verificăm eligibilitatea și stabilim un plan personalizat.
Pregătirea documentației
Îți oferim suport în redactarea și completarea tuturor documentelor necesare.
Implementare și suport continuu
Te ghidăm în implementarea proiectului și îți oferim asistență post-aprobare.
De ce să aplici prin intermediul nostru?
Suntem experți în accesarea fondurilor europene și te ajutăm să îți maximizezi șansele de succes. Îți oferim consultanță completă:
- Evaluarea eligibilității – te ajutăm să înțelegi dacă te încadrezi în program
- Redactarea planului de afaceri – documentație 100% conform cerințelor oficiale
- Înscrierea proiectului și gestionarea aplicației – evităm greșelile care pot duce la respingerea finanțării
- Implementare și raportare – sprijin pe tot parcursul derulării proiectului